Marius Novanc: ”Cred că putem câștiga ambele manșe”


Unul dintre cei mai experimentați handbaliști ai Științei Municipal Dedeman Bacău a comentat pentru cititorii Sport.Bacaul.Ro tragerea la sorți de marți, pentru turul al III-lea al Cupei EHF. Precizăm că Marius Novanc (în paranteză fie spus, el este cel care s-a integrat cel mai bine dintre jucătorii noi de la Știința) a jucat în luna iunie în partida de la Rishon Lezion, atunci când naționala României a învins-o pe cea a Israelului cu 26-25, pivotul vicecampioanei înscriind 4 goluri în acel joc.

Marius Novanc: ”Am avut șansă ! Cred că mai erau 2-3 echipe accesibile, însă noi am căzut cum nu se putea mai bine. Sunt câteva meciuri destul de puternice în această fază, care chiar ar putea fi numite adevărate finale ale competiției. Eu cred că Știința poate câștiga ambele meciuri cu echipa din Israel. Jucând în aceeași sală cu echipa națională, pot spune că nu există o atmosferă ostilă, suporterii sunt disciplinați și primitori. Despre handbalul israelian nu se pot spune foarte multe, ceea ce știm e că sunt ambițioși și bătăioși, având o apărare avansată și agresiva. Hai Știința!”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.