Niro Guard București – Știința Bacău 0:3 (-23, -28, -18), în Divizia A2 de volei masculin


Voleibaliștii de la Știința Bacău au debutat cu o victorie în noua ediție a Diviziei A2, seria Est. Cu doi juniori de la CSS Bacău în sextetul de bază (Sărăcuțu și Bitire), echipa băcăuană a câștigat în trei seturi în capitală, în fața celor de la Niro Guard București. În primele două seturi, s-a mers cap la cap până spre final, când decisivă s-a dovedit luciditatea oaspeților. Setul al treilea a avut aceeași evoluție până la 18-18, când la serviciu a fost introdus Dan Florea, iar Știința a punctat de 7 ori consecutiv.
În victoria de la București, formația pregătită de Corneliu Păduraru și Eusebiu Țurcanu a evoluat în formula: Martin (Florea), R. Lazăr, Gal, Marciu, Sărăcuțu, Bitire, Ursache – libero. În etapa a II-a, Știința Bacău va juca tot în deplasare, la Arcada Galați.

Duminică, a început și campionatul juniorilor, iar CSS Bacău a evoluat în deplasare, la CSS Triumf Botoșani, acolo unde s-a impus cu 3:0.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.