Victoria experienței / CSM Bacău – CSM Călărași 29-31 (17-17), în Divizia A de handbal masculin


Derby-ul etapei a III-a din seria A a eșalonului secund de handbal masculin a oferit un meci dramatic, spectaculos, dar stricat de arbitri. Federația Română de Handbal a mai luat o dată la mișto Bacăul, trimițând la un meci important doi clovni, Dumitru și Șerbu, a căror non-valoare e de-acum notorie și deranjantă pentru toți cei implicați în fenomen. Sigur că a pune înfrângerea băcăuanilor doar pe seama arbitrajului ar fi nedrept pentru echipa oaspete, tixită cu foști jucători de primă ligă, a căror experiență s-a dovedit decisivă în finalul jocului. Referindu-ne la CSM Călărași, dincolo de valoarea și seriozitatea arătate de jucători ca Mocanu sau Lokodi, am observat cu tristețe și involuția unui handbalist ca Liberț, ale cărui manifestări de pe teren și la adresa publicului ar trebui să-l ducă urgent la un psihiatru.

Momentul decisiv al primei reprize, pe care gazdele ar fi trebuit s-o încheie într-un avantaj de 3-4 goluri, s-a consumat în minutul 23, când Mihai Bujor a fost eliminat cu mare ușurință pentru a doua oară, iar oaspeții au revenit de la 11-15, înscriind de 4 ori consecutiv. În repriza secundă, oaspeții s-au desprins și la 4 goluri (24-20 în minutul 41), băcăuanii au egalat la 25 în minutul 46, în minutul 53 era 28-28, dar de aici elevii lui Sebastian Hagiu s-au pierdut cu firea, în timp ce Lokodi, Ferenț și Halcă au punctat decisiv pentru a duce cele 2 puncte pe malul Dunării.

Din păcate, formația băcăuană a fost lipsită timp de 40 de minute de aportul lui Bogdan Moisă, motivat de o problemă medicală la brațul drept, conform celor spuse de antrenorul Sebastian Hagiu. S-a simțit din păcate și lipsa aruncătorilor de afară, un motiv bun pentru Macovchin, ajuns foarte târziu la echipă, să se pună cât mai rapid la punct cu pregătirea. Omul meciului a fost cu siguranță băcăuanul Marius Bahan, cel care a tras echipa după el în multe momente grele, un exemplu de dăruire și determinare. La polul opus s-a situat Mihai Bujor, a cărui evoluție a fost mult sub ceea ce poate și ce se așteaptă de la el. CSM Bacău nu va avea mult timp la dispoziție să-și lingă rănile, fiindcă sâmbăta viitoare va juca la Vaslui.

CSM Bacău: Erhan (18 interv.), Bobeică – Tărîță 8, Bahan 7, Bulov 5, Rață 3, Vartic 2, Zacaciurin 2, Moisă 1, M. Bujor 1, Carali. Antrenor: Sebastian Hagiu.

CSM Călărași: Vasiliu (3 interv.), Jurj (1 interv.), Manole (11 interv.) – Lokodi 10, Halcă 5, Mocanu 4, Ferenț 4, Mateaș 3, Liberț 3, Savlovschi 2, Cârstea, Panait, Ciocoiu, Lăpușneanu, Voinea, Hoinaru. Antrenor: Sabin Dacău.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.