Marți la prânz, primele emoții europene pentru Știința Municipal Dedeman Bacău


Prima tragere la sorți a partidelor din Cupa EHF la handbal masculin va avea loc marți, de la ora 12, la Viena, la sediul Federației Europene de Handbal. Deși e calificată direct în turul al doilea, Știința Municipal Dedeman Bacău va face obiectul tragerii la sorți, dat fiind faptul că va fi stabilit țintarul primelor două tururi preliminare.
Primul tur preliminar (8/9 și 15/16 septembrie) va avea 18 meciuri, pe tabloul competiției regăsindu-se câteva echipe redutabile, pe care Știința le-ar putea întâlni în turul secund. Printre acestea se numără danezii de la KIF Kolding (calificați în optimile Ligii Campionilor în edițiile 2009-2010 și 2010-2011), bielorușii de la Meshkov Brest (sfert-finaliști în ediția precedentă a Cupei Cupelor), elvețienii de la Bern Muri (sfert-finaliști în Cupa Cupelor, echipă ce a eliminat Știința în Cupa Challenge în urmă cu 4 sezoane), portughezii de la Sporting, slovenii de la Maribor Branik, românii de la HC Odorhei și lista poate continua.
În turul al doilea preliminar, vicecampioana României va fi cap de serie, alături de alte 17 formații, urmând să întâlnească una din echipele calificate după primul tur într-o dublă manșă ce va avea loc pe 13/14 și 20/21 octombrie.

Un comentariu la „Marți la prânz, primele emoții europene pentru Știința Municipal Dedeman Bacău”

Dă-i un răspuns lui marius Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.