EXCLUSIV / Roxana Iosef și Sanja Aleksovska se întorc la Știința Bacău


Vicecacampioana României la volei feminin s-a despărțit de trei dintre jucătoarele de bază din sezonul trecut, aflate la final de contract. Viktoria Polishchuk și Ramona Elisei nu au mai fost dorite de antrenorul Florin Grapă, în timp ce Tatiana Lupu a ales să semneze cu Dinamo București. Tehnicianul Științei n-a stat cu mâinile în sân și a mutat destul de repede, primele sosiri pentru sezonul viitor fiind deja parafate. Este vorba, de fapt, de două reveniri – Roxana Iosef se întoarce la Știința după un an petrecut la CSM București, în timp ce ridicătoarea macedoneană Sanja Aleksovska revine în Bacău după 4 ani. Reunirea lotului Științei Bacău va avea loc pe 16 iulie, campionatul Diviziei A1 urmând să înceapă pe 6 octombrie.

Un comentariu la „EXCLUSIV / Roxana Iosef și Sanja Aleksovska se întorc la Știința Bacău”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.