Deja calificați / CSS Bacău – CSS ”Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel 3:0 (17, 24, 20)


Tinerii voleibaliști de la CSS Bacău au obținut calificarea la turneul final al Diviziei Cadeți după primele două jocuri de la turneul semifinal pe care-l dispută pe teren propriu. Sâmbătă, băcăuanii au obținut o nouă victorie în trei seturi, în fața celor de la CSS ”Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel. Ca și în victoria de ieri cu Craiova, gazdele au avut probleme în cel de-al doilea set, în care au reușit să revină de la 21-23 și 23-24. Cu 6 puncte acumulate și niciun set pierdut, cadeții de la CSS Bacău se califică din nou la turneul final. În celălalt meci al zilei, Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Craiova a învins cu 3-2 echipa Liceului ”Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat.

CSS Bacău: Ciprian Prăjișteanu, Andrei Sărăcuțu, Dan Bitire, Ciprian Grigore, Cosmin Pîntea, Codrin Cernov, Mihai Șnel – libero. Au mai jucat: Horia Alexoae, Iulian Grigore, Alex Popa și Costel Bichescu. Antrenori: Eusebiu Țurcanu, Traian Șnel, Gheorghe Pop.

CSS ”Dinicu Golescu” : Sebastian Voicu, Dan Duroaia, Dan Dumitrașcu, Emanuel Boncoi, Alexandru Bosoiu, Claudiu Caramelea, Alexandru Ionescu – libero. Au mai jucat: Alexandru Crețu, și Răzvan Răcășan. Antrenoare: Ecaterina Tănase.

Duminică, de la ora 10.30, CSS ”Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel și Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” Craiova vor juca partida decisivă pentru locul 2, iar de la ora 12.00, CSS Bacău va evolua împotriva Liceului ”Alexandru Vlahuță” Râmnicu Sărat.

Un comentariu la „Deja calificați / CSS Bacău – CSS ”Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel 3:0 (17, 24, 20)”

  1. astea da performante…3 victorii cu 3-0 la turneul semifinal este ceva..FELICITARI!!Si sa va intoarceti cu medalie acasa!! BAFTA!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.