Tot mai departe de titlu: Știința Bacău – Tomis Constanța 2:3 (22, 18, -21, -17, -12)


Cele mai bune echipe ale campionatului și-au dat din nou întâlnire pe parchetul Sălii Sporturilor din Bacău, pentru al doilea meci din finala Diviziei A1 feminine.  Din păcate, deznodământul a fost unul fericit doar pentru oaspete, campioanele României reușind să revină spectaculos de la 2-0 la seturi pentru trupa lui Grapă. Știința a început în forță partida, vrând să arate că a trecut repede peste eșecul de ieri și poate egala situația la general. A fost 8-7 pentru băcăuance la primul time-out tehnic, iar avantajul acestora a continuat să crească (16-13), ajungându-se chiar la 24-19. N-a fost însă deloc un final liniștit de set: tomitanele au reușit 3 puncte consecutive și au protestat vehement la ultimul punct al setului, acordat gazdelor de cuplul de arbitri Cristea-Pop (Cluj-Napoca). Deși elevele sârbului Zakoc au început bine setul doi (8-6 la primul timp de odihnă), starea acută de nervozitate le-a costat: două cartonașe galbene și doar două puncte realizate până la cel de-al doilea time-out tehnic, când tabela  a indicat 16-10 pentru Știința. Spre deosebire de setul patru de ieri, gazdele și-au gestionat cu atenție avantajul, preluarea funcționând mult mai bine decât la primul joc (25-18). Și setul trei a început mult mai bine pentru gazde, care au condus cu 8-5 și 10-7. Când se părea că meciul se îndreaptă spre o victorie clară a Științei, oaspetele au găsit puterea să revină, au servit mult mai exact, profitând și de inexactitățile gazdelor. S-a terminat 25-21 pentru Tomis și totul era posibil. Mult mai increzătoare, cu o Zakreuskaya aproape de neoprit la fileu, oaspetele s-au instalat ușor ușor la cârma jocului, nelăsând nicio șansă pe final de set patru. Setul decisiv a început sub nota echilibrului, tabela indicând un ușor avantaj pentru Constanța la primul time-out tehnic (8-7). Mai sigure pe ele, fetele de la malul mării au reușit să înghețe tabela la 15-12, luând astfel un avantaj extrem de important în economia acestei finale.

Știința merge săptămâna viitoare la Constanța pentru a-și juca ultima șansă, elevele lui Grapă având nevoie practic de un miracol, și anume două victorii, pentru a trimite partida în meciul cinci, decisiv. Tomis-ul conduce așadar cu 2-0 la general și va juca cu trofeul și medaliile pe masă, marțea viitoare, în fața propriilor suporteri.

Știința: Lupu, Herlea, Elisei, Bălțatu, Sobo, Polishchuk și Manu-libero. Au mai evoluat: Bîrzan, Faleș, Miclea, Breban. Antrenori: Florin Grapă și Melu Manta.

Tomis: Neaga, Thais, Zakreuskaya, Vesovic, Butnaru, Zarkova și Vujovic-libero. Au mai evoluat: Cazacu, Ispas, Bogmatser. Antrenori: Darko Zakoc și Constantin Alexe.

5 comentarii la „Tot mai departe de titlu: Știința Bacău – Tomis Constanța 2:3 (22, 18, -21, -17, -12)”

  1. „Oricum mai avem meciuri de jucat și vă promit lucrul acesta!”
    Am vazut!
    MVP – Polishchuk
    mazeta – nu merita a-i scrie numele, doar cifra de pe tricou 7
    poate juca volei pe plaja

  2. Cu riscul de a fii injurat.. Eu cred ca a fost blat :-s ca meciul a fost vandut.. Nu ai cum ca in primul meci sa conduci cu 17-7 si sa pierzi setul si in al 2 lea meci sa ai 2-0 la seturi si sa pierzi 3-2 in decisiv.. Pentru o echipa care SE BATE LA TITLU nu ai cum sa faci „din astea” in fine.. pe mine ma depaseste situatia si asta e concluzia la care am ajuns..

  3. oricum acest antrenor e mereu de lociul secund! Polishchuk a jucat cand a vrut!!! Normal ca se nasc banuieli. Iar Grapa mai declara „Atata am putut face”… incearca tovarase sa antrenezi dinamo sau tomis, poate asa la anul ne facem si noi cu campionatul. Ar fi trist sa mai si vedem ceremonii de „locul II” la Bacau. Ne-am saturat!!!

  4. diferenta au facut-o tragatoarele. pacat ca Sobo nu a jucat nimic si a fost cred singura jucatoare care nu a fost schimbata nici macar o data. Bravo Lupu, bravo Herlea.

  5. Normal ca vor fi ceremonii pt locul 2…le-ati uitat pe cele de anul trecut,cu primar..cu toata lumea..acest pseudoantrenor nu poate mai mult. E bine ca avem capitan nejucator…ca la tenis..doar el stie de ce tine aceasta jucatoare

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.