Marius Croitoru a revenit în tricoul galben-albastru


Partida de miercuri cu Gloria Buzău a însemnat și revenirea lui Marius Croitoru sub culorile echipei la care cunoscut consacrarea. Introdus de Gheorghe Poenaru în minutul 54, el a manifestat o deosebită poftă de joc, pasele sale punându-i pe buzoieni mai mereu în dificultate. FCM Bacău duce lipsa unui mijlocaș de creație încă din sezonul trecut, iar Marius Croitoru pare să fie exact omul de care are nevoie echipa lui Poenaru. ”Eu am mai spus că echipa are nevoie de un jucător care să facă diferența. Sigur că s-a simțit faptul că nu are jocuri în picioare, dar s-a văzut că atunci când pune piciorul pe minge știe ce să facă cu ea. Eu mi-aș dori să se integreze cât mai repede și să ne ajute în meciurile foarte grele pe care le mai avem de disputat”, a declarat antrenorul principal al formației FCM Bacău.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.