Debut cu înfrângere: HCF Piatra Neamț – Știința Bacău 28-22 (16-10)


Primul meci oficial al anului pentru handbalistele de la Știința Bacău a fost cel cu eterna rivală din Piatra Neamț, disputat în premieră în Sala polivalentă din municipiul de sub Pietricica. După ce în tur partida dintre cele două echipe s-a încheiat la egalitate, sâmbătă echipa gazdă și-a valorificat avantajul terenului propriu și experiența superioară a componentelor sale, impunându-se la pas, după o partidă pe care au controlat-o în întregime.
Pentru Știința Bacău urmează trei jocuri consecutive pe teren propriu, cu Universitatea Târgoviște, CSM Unirea Slobozia și Național Rm. Vâlcea, primul fiind restanța din debutul returului. Reprogramată pentru miercuri de la ora 14, partida cu formația dâmbovițeană ar putea fi din nou amânată date fiind ninsorile abundente din aceste zile, caz în care primul joc acasă ar fi sâmbătă, cu Slobozia, dar asta numai dacă formația ialomițeană va putea ajunge la Bacău.

Un comentariu la „Debut cu înfrângere: HCF Piatra Neamț – Știința Bacău 28-22 (16-10)”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.