Schimbare de antrenor în ajun de meci: Gabriel Armanu preia comanda la CSM Bacău !


Conducerea clubului CSM Bacău a decis să reacționeze la rezultatele slabe ale echipei de handbal feminin, fără victorie în 2012. Numai că nu au luat măsurile imediat după meciul de miercuri, cum ar fi fost logic dacă tot voiau o schimbare ci taman în ajunul unui meci crucial, cel de sâmbătă cu vecina de clasament CSM Cetate Deva.
”N-aș vrea să comentez prea multe, dată fiind situația delicată în care ne aflăm. Trebuie să mă supun deciziei conducătorilor clubului și vreau să precizez că voi antrena echipa doar împreună cu Gabriela Manea, fiindcă am început împreună acest drum și tot împreună o vom scoate la capăt”, ne-a declarat Gabriel Armanu.

În ceea ce privește echipa oaspete, aceasta a ajuns la Bacău vineri seara, în jurul orei 20.30, după un drum de peste 12 ore. ”A fost un drum foarte greu, mai ales prin pasul Oituz, dar bine că am ajuns sănătoși. Mă întreb acum cum o să ne întoarcem acasă sâmbătă”, ne-a declarat finanțatorul echipei din Deva, Marian Muntean.

4 comentarii la „Schimbare de antrenor în ajun de meci: Gabriel Armanu preia comanda la CSM Bacău !”

  1. Se repeta scenariul cu Otto Hell.Si Colin ar fi fost in aceiasi situatie daca returul campionatului trecut mai dura 2-3 saptamani.Personajul din umbra era acelasi.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.