Avancronică: CSM Bacău – HCM Baia Mare (miercuri, ora 17.00)


Handbalistele de la CSM Bacău au mare nevoie de suporterii lor în această săptămână, în care vor juca acasă două partide importante. Prima dintre acestea se va disputa miercuri după-amiază, atunci când sportivele pregătite de Gabriela Manea și Adi Brezan vor da piept cu o HCM Baia Mare, formație aflată cu două locuri deasupra lor în ierarhia Ligii Naționale. Vedeta grupării maramureșene este tânăra Eliza Buceschi (18 ani), fiica antrenorului principal, considerată drept cea mai valoroasă handbalistă a generației sale. De asemenea, spectatorii băcăuani o vor putea vedea în echipa oaspete pe fosta jucătoare a Științei, Oana Bondar. HCM Baia Mare a disputat până acum 5 partide în deplasare și le-a pierdut pe toate la diferențe de la 6 goluri în sus.
În ceea ce privește echipa băcăuană, aceasta se va prezenta cu o noutate de marcă, este vorba de golgetera campionatului, Amelia Busuioceanu, handbalistă care va aduce fără îndoială un plus de valoare și maturitate în jocul noii sale formații. Un lucru e cert: în tabăra băcăuană cuvântul de ordine e victoria.
Partida CSM Bacău – HCM Baia Mare va fi arbitrată de cuplul Valentin Călina – Claudiu Belean, cei doi revenind în Bacău după numai 10 zile, după ce au condus meciul din prima ligă masculină dintre Știința și CSM Satu Mare.

Celelalte meciuri ale etapei: Oltchim Rm. Vâlcea – Oțelul Galați 34-22, CSM Bacău – HCM Baia Mare, U Jolidon Cluj – Univ. Neptun Constanța, CSM București – CSM Ploiești, Corona Brașov – CSM Cetate Deva, HCM Roman – SCM Craiova și HC Zalău – Dunărea Brăila.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.