Retrospectivă 2011 / Lumini și umbre pentru voleiul băcăuan


Voleiul feminin băcăuan a urcat din nou pe podium în 2011. Din păcate, nu pe cea mai înaltă treaptă a clasamentului Diviziei A1, ci pe poziția a doua, însă statutul de vicecampioană al Științei onorează sportul băcăuan. Echipa pregătită de Florin Grapă a avut în față în finală un adversar care a stat în două jucătoare de excepție, Nikolova și Nemțanu, cele două părăsind Tomisul în această vară. Ca și la finele anului trecut, Știința Bacău este lideră în sezonul regulat al Diviziei A1, iar dacă băcăuanele își vor păstra poziția vor avea un culoar favorabil în play-off. Spre deosebire de anul trecut, însă, echipa băcăuană pare mult mai puternică, nu numai datorită omogenității, dar și datorită unor transferuri foarte bune reușite în vară, când la Știința au sosit două jucătoare de lot național, Sobo și Miclea, precum și alte voleibaliste valoroase, cum sunt Hosu, Breban și Bîrzan.

În ceea ce privește cupele europene, Știința Bacău a început anul cu o calificare în optimile Challenge Cup, acolo unde s-a înclinat în fața puternicei echipe azere Igtisadchi Baku. La sfârșitul lui 2011, gruparea băcăuană s-a calificat în optimile Cupei CEV, acolo unde sperăm să aibă un parcurs cât mai lung, mai ales în condițiile în care, în următoarele două tururi, Știința va disputa jocul decisiv pe teren propriu.

Echipa masculină a Științei a reușit calificarea la turneul de promovare care s-a disputat în luna mai, la Galați. Din păcate, voleibaliștii băcăuani au ratat accederea în primul eșalon, însă au fost voci care au afirmat că, în situația în care s-ar fi promovat, echipa n-ar fi avut buget pentru Divizia A1. Deocamdată, studenții vor încerca o nouă calificare la turneul de promovare, chiar dacă seria Est a Diviziei A2 este în acest sezon mult mai puternică, avându-le în componență pe CSM Suceava și Rapid București.

Anul 2011 a însemnat și două calificări la turneele finale ale echipelor de speranțe și cadeți de la CSS Bacău, pregătite de Eusebiu Țurcanu. În actualul sezon, cele două formații, care participă în competițiile de cadeți și speranțe, sunt lidere în seriile lor, existând premisele pentru alte două calificări la turneele finale și, de ce nu?, pentru o medalie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.