Start lansat: CSM Bacău – CSM Focșani 30-16 (17-7)


CSM Bacău are la dispoziție două etape de intrare în ritm înaintea derby-ului cu HC Vaslui, din etapa a III-a a Diviziei A. Debutul de sezon a fost unul furtunos pentru băcăuani, care își conduceau adversarii cu 14-2 după primele 20 de minute ale întâlnirii. După aceea, însă, în tabăra gazdelor s-a instalat relaxarea, ori auto-mulțumirea, handbaliștii băcăuani ratând cu nemiluita singuri cu portarul Cloșcă aflat, ce-i drept, în zi mare.
Nicolai Gomeniuc (din tribună) și Sebastian Hagiu (de pe bancă) au rulat întreg lotul de jucători într-un meci încheiat la un scor mic, dacă ne raportăm la diferența de valoare dintre cele două formații. Importante rămân, însă, punctele și faptul că echipa gazdă s-a impus fără emoții, e-adevărat că în fața unui adversar modest.

CSM BACĂU: Grigoraș (12 interv.), Erhan (5 interv.), Șanin (2 interv.) – Tărâță 7, Bulov 6, Zvanciuc 5, Macovchin 4, M. Bujor 3, Carali 2, Vartic 1, Folescu 1, Beleaev 1, Anghelov, Rață.

CSM FOCȘANI: Cloșcă (15 interv.), Rusu (6 interv.) – Maftei 5, Popa 3, Negrea 2, Anca 2, Voicu 1, Busuioc 1, Gheorghe 1, Neață 1, Muntean, Necoară, Costache, Stancu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.