Gheorghe Poenaru: ”Sper ca jucătorii să îşi revină psihologic şi din etapa viitoare să recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă”


La finalul partidei care a consfințit prima victorie a echipei sale în actuala ediție de campionat, antrenorul Gheorghe Poenaru era vlăguit de puteri, dar mulțumit de rezultat. “Ştiam că va fi greu, mai ales că veneam după câteva insuccese în meciuri în care noi meritam mai mult. A fost un meci extrem de disputat, aş putea spune şi echilibrat în anumite momente, dar cei care şi-au dorit mai mult şi au reuşit, am fost noi. Sper ca jucătorii să îşi revină psihologic şi din etapa viitoare să recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă. Curiliuc e un jucător în care ne punem mari speranţe, un jucător cu evoluţii oscilante din păcate şi s-a dovedit că atunci când l-am folosit titular, randamentul lui a fost mai slab. Din rolul de “armă secretă” şi-a îndeplinit rolul pe care l-a avut şi astăzi ne-a adus trei puncte. Dacă am fi primit penalty în minutul unu, jocul ar fi fost altul, echipa s-ar fi descătuşat şi n-am fi stat cu sufletul la gură să marcăm golul. Am insistat să nu ne retragem, dar frica de nu a lua gol s-a văzut şi în unele moment băieţii s-au retras, dar am terminat victorioşi meritat, zic eu. Ne vom pregăti cu maximă seriozitate pentru meciul de cupă, unde vom încerca să dăm posibilitatea să evolueze celor care au jucat mai puţin până acum.“

După ce și-a făcut jucătorii praf la vestiar, antrenorul celor de la FC Snagov, Laurențiu Reghecamf, s-a urcat bosumflat în autocar și a refuzat să dea declarații.

Un comentariu la „Gheorghe Poenaru: ”Sper ca jucătorii să îşi revină psihologic şi din etapa viitoare să recuperăm punctele pe care le-am pierdut acasă””

  1. Nu cred ca cei de la Snagov nu si-ar fi dorit mai mult, macar un scor de egalitate, dar important este că FCM-ul a obţinut prima victorie care poate fi un stimul de moral pentru jocurile ce urmează. Felicitări merită atît echipa cît şi antrenorul Gh.Poenaru . Poate că odată cu acest meci s-a spart şi ghinionul.

Dă-i un răspuns lui Zira Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.