Egal frustrant: CSM Bacău – CSM Ploiești 27-27 (14-13) a fost live text de la ora 11


Meci dramatic, la debutul oficial al handbalistelor de la CSM Bacău în fața propriilor suporteri. În cele din urmă s-a terminat egal, echitabil într-o oarecare măsură, dar cu siguranță frustrant pentru ambele combatante. Pentru gazde, fiindcă au condus timp de 50 de minute, însă n-au știut să gestioneze momentele favorabile, când s-ar fi putut desprinde decisiv pe tabelă. Pentru oaspete, fiindcă au avut trei goluri avans cu 5 minute înainte de final, dar n-au mai reușit să înscrie, fiind egalate la ultima fază a jocului, datorită aruncării de la 7 metri transformate de Krumova.

La echipa gazdă a strălucit în poartă Natalia Parkhomenko, în timp ce linia de 9 metri a funcționat mult mai bine decât la Deva. Ștefania Lazăr a debutat cu 5 goluri marcate, în timp ce pivotul Shutska, deși a evoluat accidentată, a făcut un meci foarte bun. E clar că evoluția băcăuanelor e în creștere, existând speranțe că, după reluarea campionatului, handbalistele CSM-ului vor intra în ritmul dorit de banca tehnică. Punctul slab al echipei băcăuane a fost reprezentat de greșelile individuale, inclusiv două aruncări de la 7 metri, care au intervenit în cele mai nepotrivite momente, din cauza cărora nu s-a putut intra cu un avans liniștitor pe final de meci.

De partea cealaltă, cea mai bună jucătoare a ploieștencelor a fost interul stânga Daniela Crap, fosta internațională marcând de multe ori în momente-cheie.
Foarte slab a fost arbitrajul gălățenilor Dima și Ichim, cu greșeli care au defavorizat ambele părți, prestația lor fiind contestată vehement de antrenorul Gheorghe Ionescu (cunoscut în lumea handbalului sub porecla de Gigi Balamuc), care a exagerat cu protestele, dar nu a văzut nici măcar un cartonaș galben. Dincolo de alte greșeli, cea mai mare eroare a arbitrilor s-a consumat în prima repriză, atunci când ploieșteanca Zavragiu i-a spart nasul la propriu Ioanei Matei dar, în loc de descalificare, ea a fost sancționată doar cu un cartonaș galben.

CSM Bacău: Parkhomenko (12 interv.), Croitoru – Toma 6, Krumova 6, Lazăr 5, Shutska 4, Simion 3, Amoagdei 2, Szabo 1, Matei, Trăilă. Antrenor principal: Gabriela Manea.

CSM Ploiești: Tănase (6 interv.), Popușoi (3 interv.) – Crap 6, Dospin 4, Gîscă 4, Barcan 4, Luca 3, Ștefan 3, Ruscior 1, Năstase 1, Zavragiu 1, Nica, Moroianu. Antrenor principal: Gheorghe Ionescu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.