Bianca Perie s-a clasat pe locul 6 la mondiale !


Atleta Bianca Perie (SCM Bacău, antrenor Lucică Cucoș) a reușit o performanță excelentă la cea de-a treia participare la un campionat mondial pentru seniori. Calificată în finala de la aruncarea ciocanului de pe poziția a 11-a, atleta băcăuană s-a calificat în finala de opt, datorită unei aruncări de 70.40 m, reușită din a doua încercare. Bianca nu s-a oprit aici, iar la ultima încercare a aruncat 72.04 metri, cea mai bună performanță a sezonului pentru ea, depășind-o pe nemțoaica Kathrin Klaas și ocupând un meritoriu loc 6. Proba a fost câștigată de rusoaica Tatiana Lisenko, cu o performanță de 77.13 m. Bianca Perie (21 de ani) a fost cea mai tânără dintre cele douăsprezece finaliste.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.