Declarațiile antrenorilor echipelor participante la Cupa Municipiului Bacău la handbal feminin


Mariana Târcă (Corona Brașov): „A fost un turneu foarte bun! Au fost echipe precum Galațiul și Brăila, acum și noi, care vor să ocupe un loc în prima jumătate a clasamentului, iar pentru noi a contat foarte mult acest turneu. Vreau să îl felicit pe domnul primar pentru că își dorește să readucă handbalul feminin în atenția iubitorilor de sport băcăuani, Bacăul fiind cunoscut pentru tradiția pe care o are în handbalul feminin. Cred că această echipă a Bacăului se va forma frumos, nu se poate construi într-o lună de zile o echipă care să se și bată de la egal la egal cu echipele cu pretenții ale campionatului. Le doresc succes și sper să-și atingă obiectivele pe care și le-au propus, mai ales că este vorba despre oameni ambițioși, iar atunci când pui suflet și îți dorești ceva, e imposibil să nu reușesti.”

Alexandrina Soare (Oțelul Galați): „A fost un turneu util, mai ales pentru echipa mea, fiind primele jocuri de verificare. Pot spune că s-au văzut schimbări în bine de la joc la joc, având în vedere că eu am efectuat și câteva schimbări de ordin tactic în echipa mea. În ansamblu, acest turneu mi-a dat posibilitatea să știu de unde să încep și unde să termin cu pregătirea echipei mele. De altfel, cred că și nivelul campionatului va fi unul mai ridicat, fiindcă fiecare echipă s-a întărit, aducând jucătoarele de care avea nevoie. Pentru mine, o supriză deosebită a constituit-o echipa din Bacău. Au arătat un joc plăcut, agreabil, pe viteză, semn că antrenorii știu ce au de făcut, iar eu sunt convinsă că vor face o figură foarte frumoasă în Liga Națională.”

Ioan Băban (Dunărea Brăila): „A fost un turneu foarte bun și foarte util pentru toate echipele participante. Handbalul practicat în aceste două zile la Bacău îmi confirmă ideea că handbalul feminin românesc este pe o pantă ascendentă. Sigur că unele echipe sunt fie mai avansate, fie mai în urmă în ceea ce privește pregătirea, însă acest turneu ne-a dat posibilitatea nouă, antrenorilor, să tragem concluzii pertinente în ceea ce privește stadiul în care se află echipele noastre. Mă bucur că Bacăul a reapărut pe harta handbalistică la nivel național, fiindcă orașul merită să aibă și la feminin performanțele pe care le are la masculin. Sunt convins că Gabriela Manea va face o treabă deosebită cu această echipă, având în vedere experiența ei în formarea de echipe, astfel încât nu se va pune problema retrogradării. Cei doi interi sosiți de la Brașov (Szabo și Toma), împreună cu portărița ucraineană (Parkhomenko), alături de centrul bulgar (Krumova) se vor lega excelent cu dorința de afirmare a celorlalte jucătoare tinere.”

Gabriela Manea (CSM Bacău): „Turneul a fost unul benefic, cu un nivel foarte ridicat, care ne-a dat posibilitatea să ne edificăm asupra nivelului la care ne aflăm în comparație cu echipele care joacă în cupele europene sau tind spre locurile ce duc spre acestea. Concluzia mea personală este aceea că echipa mai are nevoie de câteva întăriri, care vor sosi, iar munca trebuie dublată. În septembrie, noi va trebui să demonstrăm ce echipă am format și ceea ce suntem capabile să jucăm, astfel că luna august va fi o lună în care vom munci foarte mult. Sunt supărată pe atitudinea unor jucătoare, care îmi demonstrează că nu au curaj. Handbalul este un sport de contact pe care doar jucătorii montați si cu psihic puternic îl pot practica.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.