Altă viață în formulă completă: CSM Bacău – HCF Piatra Neamț 32-19 (15-10)


Cu cele trei jucătoare străine în teren, CSM Bacău a avut o altă față în revanșa cu HCF Piatra Neamț, fapt care s-a reflectat și în rezultatul final. Sigur că asta nu diminuează cu nimic meritele celorlalte jucătoare care au evoluat miercuri după-amiază, ale căror prestații au fost mult peste cele de sâmbătă, cu un plus pentru extrema dreaptă Ana-Maria Simion. Echipa băcăuană a avut probleme doar în primele 10 minute, însă, treptat, jucătoarele Gabrielei Manea s-au desprins pe fondul unei evoluții precise, în care greșelile personale au fost mult mai rare. În ce privește stranierele, Krumova a fost extrem de precisă de la 7 metri, dar a arătat și virtuți de servant pentru extreme, apariția Irinei Shutska a însemnat un mare plus pe faza de apărare și nu numai, în timp ce portărița Natalia Parkhomenko a avut 13 intervenții. Din păcate, se profilează o mare problemă pentru postul de portar, în condițiile în care Cristina Sîntămărean s-a accidentat în prima repriză și încă nu se știe cât de gravă e situația, care va fi lămurită după examenul RMN de miercuri seara.
Una peste alta, CSM Bacău arată bine în formulă completă, mai ales dacă judecăm după faptul că echipa s-a înființat cu o lună în urmă! Rămâne de văzut cum se vor descurca handbalistele băcăuane în turneul de vineri și sâmbătă, atunci când vor da piept cu trei echipe tari ale Ligii Naționale.

CSM Bacău: Sîntămărean, Parkhomenko – Krumova 7, Simion 4, Shutska 4, Ilie 3, Toma 2, Duță 2, Szabo 2, Matei 2, Geapănă 2, Ariton 2, Amoagdei 1, Grigore 1, Trăilă.

HCF P. Neamț: Raica, Vornicu, Bejan – Sandu 7, Ciubotaru 6, Ștefan 2, Stan 2, Morar 1, Iroftei 1, Lungu, Zargiu, Măzăreanu, Rusu, Chiuariu, Bahrim, Rotaru.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.