Știința MD Bacău a înregimentat doi juniori de la Centrul Național de Excelență


Dacă, în urmă cu două săptămâni, Știința l-a ”ratat” pe Ciprian Vancea, care a ales să joace la Steaua, gruparea băcăuană a izbutit să se ”revanșeze”, asigurându-și serviciile a doi dintre cei mai valoroși juniori de la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara.
Demis Grigoraș (foto, dreapta), inter dreapta, 18 ani, vasluian la origine, a primit botezul Ligii Naționale în sezonul trecut, când a evoluat la UCM HC Caraș-Severin, unul dintre cele mai bune jocuri ale sale fiind tocmai cel împotriva Științei, căreia i-a înscris 4 goluri.
Cel de-al doilea jucător este centrul Mihai Sandu (foto, stânga), 18 ani, originar din Suceava, autor a 29 de goluri în Openul European al echipelor Under 19, desfășurat la începutul acestei luni.
Cei doi jucători și-au dat acordul pentru a evolua sub formă de împrumut la Știința MD Bacău în sezonul viitor, rămânând doar obținerea acordului Federației Române de Handbal. Grigoraș și Sandu se vor alătura probabil viitorilor lor colegi în cantonamentul de la Piatra Neamț, care va lua sfârșit vineri.

Un comentariu la „Știința MD Bacău a înregimentat doi juniori de la Centrul Național de Excelență”

  1. Fara caracter … banii l-au facut sa se indrepte catre Bacau. Suma de …. de euro nu-i din drum !!!!!!! Multe succesuri!!!!!

Lasă un răspuns la bogdan Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.