Handbalistele de la Știința au început pregătirile

Jucătoarele pregătite de Ion Arsene și Costel Oprea au început miercuri dimineață pregătirile în vederea sezonului 2011-2012 al Diviziei A. Astfel primul antrenament a avut loc în sala Orizont unde handbalistele Științei au disputat un joc școală împotriva mai tinerelor handbaliste de la Clubul Sportiv Școlar. Noutațile din cadrul lotului băcăuan le constituie prezența a patru jucătoare sosite în probe de la Vaslui și Roman, antrenorul băcăuan urmând a se decide dacă le va păstra sau nu în lotul Științei. „Obiectivul acestei perioade este reconstrucția echipei, afectată de plecările ce au avut loc în finalul sezonului trecut. Vom încerca să aducem mai multe jucătoare în probe dar ne vom îndrepta atenția și asupra fetelor de la Clubul Sportiv Școlar. În ceea ce privește Divizia A nu ne putem pronunța asupra unui obiectiv fiindcă nu știm care va fi componența seriei dar nici care va fi structura echipei noastre. Cât despre pregătirea echipei, aceasta va avea loc în Bacău urmând a încerca perfectarea unor meciuri amicale fie cu Romanul, fie cu cei de la Piatra Neamț în funcție și de programul acestora„, ne-a declarat Ion Arsene.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.