Știința MD Bacău a început stagiul de pregătire de la Piatra Neamț


Ca în fiecare an de la revenirea în Liga Națională, Știința Municipal Dedeman Bacău își efectuează stagiul de pregătire centralizată dinaintea sezonului oficial la Piatra Neamț. Formația băcăuană a început cantonamentul luni și va rămâne la poalelele Pietricicăi până pe 29 iulie. Antrenorul Eliodor Voica a deplasat la Piatra Neamț 19 jucători: portari: Shota Tevzadze, Răducu Tamaș, Ștefan Laufceac; extreme stânga: Florin Dospinescu, Rareș Păunică, Bogdan Voica; interi stânga: Ionuț Ramba, Konstantin Kurilenko, Mihai Bujor; centri: Ionuț Rotaru, George Cadar; pivoți: Evgheni Gurkovsky, Dragoș Iancu; interi dreapta: Cristi Ghiță, Sandu Iacob, Costel Manea; extreme dreapta: Marius Bondar, Alexandru Tărâță, Gabriel Bujor.
Ștefan Grigoraș a rămas la Bacău, el urmând să se prezinte la reunirea formației CSM Bacău, în timp ce Adrian Sipos își continuă programul de recuperare în Ungaria și va sosi în Bacău la sfârșitul acestei luni.
Interesant e faptul că, în aceeași perioadă, la Piatra Neamț se află în cantonament și colega de Ligă Națională, CSU Suceava, și rămâne de văzut dacă cele două echipe se vor întâlni pentru un joc de verificare la finalul perioadei de pregătire.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.