Eliodor Voica a dat startul pregătirilor pentru viitorul sezon


Știința Municipal Dedeman Bacău a început luni dimineață pregătirile pentru sezonul competițional 2011-2012. La apel au răspuns prezent 20 de jucători, printre care s-au aflat noile achiziții Sandu Iacob și Bogdan Voica, dar și un handbalist ucrainean venit din prima liga spaniolă, despre care vom publica un material separat. De asemenea, a fost prezent și Adrian Petrea, care nu și-a găsit un alt angajament, dar interul stânga se află în așteptarea unui răspuns din partea FRH la memoriul pe care l-a depus vizavi de nerespectarea clauzelor contractuale de către gruparea băcăuană.
Startul pregătirilor s-a dat la stadionul ”Municipal”, acolo unde handbaliștii Științei au îndurat cu stoicism temperatura caniculară și au făcut câteva ture de teren. Până lunea viitoare, antrenamentele de reacomodare la efort vor avea loc în Bacău, după care se va pleca în stagiul de pregătire de la Piatra Neamț, programat pentru perioada 18-30 iulie.
Handbaliștii prezenți la prima reunire au fost: Shota Tevzadze, Răducu Tamaș, Ștefan Grigoraș, Florin Dospinescu, Rareș Păunică, Ionuț Ramba, Adrian Petrea, Bogdan Voica, George Cadar, Ionuț Rotaru, Evgheni Gurkovsky, Dragoș Iancu, Cristian Ghiță, Costel Manea, Sandu Iacob, Mihai Bujor, Gabriel Bujor, Marius Bondar, Alexandru Tărâță și Konstantin Kurilenko.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.