Krumova și Amoagdei au semnat cu CSM Bacău


CSM Bacău continuă campania de achiziții pentru viitorul sezon de Liga Națională, cu două jucătoare pentru linia de 9 metri. Echipa pregătită de Gabriela Manea și Adrian Brezan a transferat-o ieri pe băcăuanca Monica Amoagdei (foto dreapta), de la Știința, jucătoare care s-a mai aflat sub comanda actualei antrenoare în urmă cu două sezoane. De asemenea, bulgăroaica Radina Krumova (foto stânga) a convins-o repede pe Gabriela Manea de calitățile sale și a semnat contractul cu gruparea băcăuană.
”Sunt bucuroasă pentru aceste transferuri. În ceea ce-o privește pe Krumova, ea e o jucătoare care poate evolua oriunde în linia de 9 metri și sunt convins că, după o temeinică pregătire fizică, va fi una din surprizele plăcute ale formației noastre, ea fiind și o fire foarte ambițioasă. De altfel, mi-a spus că este foarte încântată de ceea ce a găsit la Bacău și că a semnat cu toată inima”
, ne-a declarat Gabriela Manea.
Joi dimineață, handbalistele de la CSM Bacău au efectuat și vizita medicală la București. Vestea bună e că nicio jucătoare nu are accidentări, dar vestea mai puțin mai bună e că ele stau destul de rău la capitolul pregătire fizică, aspect care va fi remediat cu siguranță în cantonamentul montan de la Poiana Brașov.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.