Fredi Radojkovic (antrenor Cimos Koper): ”Partida de la Bacău a fost pentru noi meciul-cheie al sezonului”


Fosta adversară a Științei Municipal Dedeman Bacău în semifinalele Cupei Challenge la handbal masculin a încheiat în triumf sezonul 2010-2011. RK Cimos Koper a cucerit toate trofeele posibile, Cupa Sloveniei, Cupa Challenge și titlul de campioană a Sloveniei. Iată declarația pe care antrenorul Fredi Radojkovic ne-a acordat-o în exclusivitate: ”Câștigarea Cupei Challenge a însemnat foarte mult pentru noi, deoarece ne-a a adus o doză importantă de încredere și determinare. După părerea mea, meciul-cheie al sezonului pe care l-am încheiat cu o triplă istorică a fost cel de la Bacău. Ne-am temut foarte mult de acel meci și, după cum s-a văzut, am avut dreptate să ne temem. Acela a fost cel mai greu meci al nostru în drumul spre cucerirea Cupei Challenge și a consemnat singura noastră înfrângere din această competiție. E-adevărat că am jucat acea partidă fără Brumen, Stanic și Elezovic, iar jucătorii români au evoluat foarte determinați și au reușit o primă repriză extraordinară. Din fericire, datorită experienței noastre, am reușit atunci să ieșim din încurcătură, dar îmi voi aminti mereu de acel meci ca fiind unul foarte important în istoria sezonului recent încheiat.”
RK Cimos Koper, echipă pe care Știința a fost la un pas s-o elimine în semifinalele Cupei Challenge, va evolua în sezonul următor în grupele Champions League.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.