Handbalistele de la Știința Bacău pleacă joi la turneul de promovare


Știința Bacău pleacă joi la Brașov, acolo unde, începând de vineri, va avea loc turneul de promovare în Liga Națională de handbal feminin. La ora 12.30, echipa băcăuană are programat un antrenament, după care se intră în cantonament. Handbalistele băcăuane vor avea de înfruntat trei adversare, respectiv CSM Ploiești, Național Râmnicu Vâlcea și Mureșul Târgu Mureș.Exceptând echipa din Ploiești, nu prea avem informații despre celelalte adversare. Sigur că noi mergem cu gândul să ocupăm unul din primele două locuri, care asigură promovarea, dar asta va depinde de mulți factori, să nu uităm că sunt trei meciuri în trei zile, iar noi avem o bancă destul de subțire. În orice caz, suntem hotărâți să ne batem pentru promovare”, ne-a declarat antrenorul principal al Științei, Ion Arsene.
Programul turneului de promovare este următorul:
Vineri, 20 mai
11.00: CSM Ploiești – Mureșul Tg. Mureș
13.00: Știința Bacău – Național Rm. Vâlcea
Sâmbătă, 21 mai
11.00: Mureșul Tg. Mureș – Național Rm. Vâlcea
13.00: CSM Ploiești – Știința Bacău
Duminică, 22 mai
11.00: Știința Bacău – Mureșul Tg. Mureș
13.00: CSM Ploiești – Național Rm. Vâlcea

Un comentariu la „Handbalistele de la Știința Bacău pleacă joi la turneul de promovare”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.