Ion Arsene: ”M-a mulțumit dârzenia echipei noastre”


Antrenorul principal al echipei feminine Știința Bacău era extrem de satisfăcut după victoria care a asigurat calificarea echipei băcăuane la turneul de promovare în Liga Națională. ”Le felicit pe fete pentru că au fost inimoase, iar un colectiv unit poate duce departe. Consider că astăzi a văzut toată lumea că am fost mai buni și nimeni nu poate comenta despre arbitraj. M-a mulțumit dârzenia fetelor, faptul că și-au dorit mult și au fost bătăioase, chiar dacă au avut emoții. Mă bucur și pentru frumosul public pe care l-am avut astăzi, cred că au meritat și suporterii să vadă un meci frumos”, a declarat Ion Arsene.
În privința șanselor echipei băcăuane la turneul de promovare de peste două săptămâni, antrenorul Științei a spus: ”Nu cunosc cealaltă serie, dar să știți că noi ne putem bate și cu Ploieștiul, chiar dacă etapa trecută am pierdut la scor acolo, dar atunci am considerat că nu trebuie să risc alte accidentări.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.