Darko Zakoc: ”Cred că avem 55% șanse să cucerim titlul”


Tehnicianul echipei Tomis Constanța era mulțumit la finalul meciului al doilea din finala campionatului feminin:”Probabil că jucătoarele noastre au jucat cu o oarecare teamă în primul set, din cauza amintirii meciului de sâmbătă și a presiunii. După primul set, însă, echipa mea a căpătat încredere și a redevenit echipa mea cea adevărată, cu servicii bune și atacuri foarte bune. Dar, așa cum nu am fost euforic ieri, nu sunt nici acum. Din acest moment, echipa băcăuană are două săptămâni de odihnă, în care va trebui să uite acest meci și cred că la Constanța va fi un nou început al finalei. Nu-mi place să fac pronosticuri, dar cred că, în acest moment, avem 55% șanse să câștigăm campionatul. ”
Întrebat ce le-a spus elevelor sale după meciul de sâmbătă, Darko Zakoc a răspuns în românește: ”Capul sus! Le-am spus să uite acel meci, știam că această echipă are putere și încredere în munca pe care o depunem și cred că de aceea astăzi am jucat mult mai bine.” Referitor la factorii care au făcut diferența în meciul de dumincă, antrenorul Tomisului a spus: ”Cred că serviciul nostru a fost mai bun și am făcut mai puține greșeli neforțate față de primul meci.”

3 comentarii la „Darko Zakoc: ”Cred că avem 55% șanse să cucerim titlul””

  1. CARE GALERIE ?? MARIANE SA SUNT DOAR 10 .. DACA PLOUA SUNT 9 ?!
    Ei din cate vad daca nu sunt bani sunt cam .. PIONI ?!
    Fara suparare dar asta e situatia .. fa si tu ceva vb cu baietii si sa fie atmosfera ca parca erau as „resemnati” .. rau .. sa auzim de bine si un PASTI FERICIT !!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.