Ioan Radu: „Valoarea Bacăului i-a mobilizat pe jucătorii mei”

Antrenorul oaspeților, Ioan Radu, s-a declarat mulțumit de felul în care elevii săi au evoluat în fața echipei gazdă. „Știam că Bacăul are o echipă bună, acest lucru mobilizându-i și motivându-i pe băieți. Iar dacă stau să mă gândesc la poziția și condițiile noastre actuale, ne-am prezentat onorabil, fiecare jucător evoluând aproape de posibilitățile maxime. Per total sunt mulțumit de evoluția jucătorilor și cred că am avut o evoluție frumoasă.” De asemenea, Ioan Radu a opinat că scorul înregistrat pe tabelă a fost conform cu ceea ce s-a petrecut pe teren, considerând că FCM Bacău s-a desprins decisiv în lupta pentru promovare: „Dacă e să ne raportăm la ocaziile avute de gazde și la timpul în care acestea au avut posesia balonului, nu puteam emite mai multe pretenții de la această partidă. Consider că au fost destule momente în care ne-am ridicat la nivelul echipei din Bacău, care cred că este cu un picior in Liga a II-a. Și spun asta fiindcă celor de la Sport Club le va fi foarte greu să recupereze diferența din acest moment în etapele următoare.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.