Și ”speranțele” de la CSS Bacău merg la turneul final !


După ce, săptămâna trecută, voleibaliștii cadeți de la CSS Bacău au reușit calificarea la turneul final al Campionatului național, la finele acestei săptămâni a fost rândul celor de la categoria ”speranțe” să obțină biletele pentru ultimul act al competiției.
CSS Bacău (antrenori Eusebiu Țurcanu și Gheorghe Pop) a participat la turneul semifinal de la Botoșani, alături de echipele CSS Triumf Botoșani, CSS Buzău și CSS Nicu Gane Fălticeni. Băcăuanii au început mai greu competiția, pierzând primul joc, în trei seturi, în fața echipei gazdă. În meciul al doilea, CSS Bacău a învins cu 3-0 formația CSS Buzău, iar în meciul decisiv pentru ocuparea celui de-al doilea loc la turneul final (primul fusese acontat de botoșăneni), echipa băcăuană s-a impus duminică dimineață fără drept de apel în fața celor de la CSS Nicu Gane Fălticeni, tot cu 3-0.
Cei opt voleibaliști care au reușit calificarea sunt: Ciprian Grigore, Costel Bichescu, Ciprian Prăjișteanu, Mihai Șnel, Iulian Grigore, Cosmin Pântea, Horia Alexoae și Codrin Cernov.
Turneul final va avea loc în perioada 11-15 mai, clubul organizator urmând să fie desemnat în data de 26 aprilie.

Un comentariu la „Și ”speranțele” de la CSS Bacău merg la turneul final !”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.