Cristian Ghiță : ”Am avut un moment în care m-am temut pentru calificare”


Revenit pe teren după o accidentare, Cristi Ghiță a făcut un meci foarte bun în returul cu ØIF Arendal, aruncările sale de la distanță destabilizând în numeroase rânduri defensiva norvegiană. După calificarea Științei în semifinale, tânărul inter dreapta băcăuan a declarat: ”Ne bucurăm foarte mult pentru calificare și o dedicăm tuturor băcăuanilor și celor care ne susțin, dar și memoriei celui care a fost Dorel Sanie.” Cât despre adversari, Cristi Ghiță a spus: ”Nu au fost extraordinari și nu cred că au sperat în calificare. Asta, până când s-au desprins la 6 goluri, atunci am văzut o schimbare pe fețele lor, au început să creadă. Când au avut 6 goluri, au ratat de pe semicerc prin nr. 33 (Hofstohl – n.n.), care a aruncat peste poartă, a fost un moment în care sincer m-am temut că am putea pierde calificarea. Din fericire, după acel moment ne-am revenit și a ieșit bine.”
Referitor la viitoarea adversară din semifinale, handbalistul Științei a fost tranșant: ”Sârbii sunt tari, despre sloveni am auzit că sunt foarte buni, așa că Benfica e cea mai accesibilă.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.