Eliodor Voica:”Jucătorii noștri au reușit să înțeleagă că fiecare punct se câștigă destul de greu”


La finalul partidei de pe teren propriu cu CSU Bucovina Suceava, antrenorul principal al Științei s-a arătat extrem de mulțumit de cele două puncte obținute de echipa sa, dar și de maniera în care a fost obținută victoria: „Este o victorie mai mult decât meritată, foarte muncită, drept pentru care țin sa felicit echipa din Suceava pentru meciul prestat și mă bucur pentru jucătorii noștri că au reușit să înțeleagă cât de cât că fiecare punct se câștigă, și se câștigă destul de greu.” Referitor la momentele din prima repriză în care defensiva băcăuană era suprinsă de rapiditatea cu care sucevenii reluau jocul, primind câteva goluri extrem de rapid, antrenorul băcăuan a ținut să evidențieze stilul de joc frumos al celor din Suceava dar și să-și felicite defensiva pentru felul în care a îndreptat acest „defect” pe parcursul meciului: „Într-adevăr, primele două goluri ale echipei din Suceava au fost marcate extrem de rapid. Trebuie să recunoaștem că au avut niște acțiuni extrem de frumoase, moderne, pe care însă mă bucur că am reușit să le contracarăm pe parcursul partidei.” Întrebat dacă a fost surprins cu ceva de adversara de astăzi, Voica a afirmat că sucevenii constituie una din cele mai bune echipe din Liga Națională, stilul de joc al acestei echipe nefiindu-i străin: „Nu ne-au surprins în mod deosebit. Cert este că știam profilul acestei echipe, pe care eu personal o consider una dintre cele mai bune din campionatul intern. Iar când spun asta, mă refer la faptul că sunt niște sportivi foarte bine pregătiți, având în permanență un joc foarte rapid, iar de surprins cred că pot surprinde pe oricine. Cu riscul de a mă repeta, mă bucur că am reușit să fim prezenți în joc și să nu mai luăm goluri asemenea primelor.”
În ceea ce privește accidentarea lui Cristi Ghiță, antrenorul Științei a declarat că momentul revenirii jucătorului băcăuan va depinde doar de acesta.„În momentul de față Cristi Ghiță se află în recuperare, se pare că este vorba de o entorsă. Însă el este singurul în măsură să ne poată spune exact când va reveni. Noi ne dorim să revină cât mai repede în teren.”

2 comentarii la „Eliodor Voica:”Jucătorii noștri au reușit să înțeleagă că fiecare punct se câștigă destul de greu””

Dă-i un răspuns lui allure Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.