Fără istoric: Știința Bacău – CSM Lugoj 3:0 (25-10, 25-11, 25-16)


Știința Bacău s-a impus fără probleme în partida cu CSM Lugoj, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat al Diviziei A1 la volei feminin și va aborda play-off-ul din postura de favorită la titlu. Echipa oaspete a părut vlăguită de meciul de joi, de la Piatra Neamț, unde a pierdut în 5 seturi. Blocajul băcăuanelor a funcționat ceas, fapt care le-a permis să se detașeze în debuturile seturilor, scorul ceva mai strâns din ultimul set putând fi pus pe seama relaxării. Singura veste mai puțin bună este constituită de accidentarea ridicătoarei Viktoria Polishchuk, care a părăsit terenul în setul al doilea, acuzând dureri atroce la brațul stâng și rămâne de văzut care va fi verdictul medicilor în zilele următoare.
Prima fază a play-off-ului (se joacă în sistem ”2 din 3 meciuri”, decisivul pe terenul echipei mai bine clasate) va debuta sâmbătă, 19 martie, atunci când Știința va evolua pe teren propriu în compania ocupantei locului 8, CSMU Craiova, jocul al doilea fiind programat la Craiova, patru zile mai târziu, un eventual meci decisiv fiind improbabil.

ȘTIINȚA: Polishchuk (Nițulescu), Bunea (Purice), Herlea, Iosef (Lupu), Elisei, Faleș. Libero – Manu. Antrenor: Florin Grapă.
CSM LUGOJ: Balintoni, Ciobanu (Constantin), Canea (Lungu), Marian, Lupescu, Alexandru. Libero – Smultea. Antrenor: Paul Bogdan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.