Arbitri din Israel și Estonia la ”dubla” cu ØIF Arendal


Federația Europeană de Handbal a comunicat cuplurile de arbitri care vor oficia la partidele din sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin. Prima manșă a disputei dintre Știința Municipal Dedeman Bacău și ØIF Arendal, din 26 martie, va fi arbitrată de cuplul israelian format din Shlomo Cohen și Yoram Peretz, cei doi având 15 ani vechime în cupele europene. În sezonul 2010-2011, cei doi au mai fost delegați la 3 jocuri, toate din Champions League, două la feminin și unul la masculin, acesta din urmă fiind pe 19 februarie 2011, între Croatia Zagreb și HCM Constanța. Observatorul meciului de la Bacău va fi grecul Efstratios Kyriakoulias.
Returul din Norvegia a fost încredințat unui cuplu estonian (foto), format din Toomas Heinla și Urmo Sitsi, arbitri aflați la cel de-al șaselea sezon în competițiile continentale. Interesant e faptul că estonienii au mai arbitrat-o pe Știința, anul trecut, pe 21 februarie, la Zaporoje, în returul optimilor Cupei Challenge, când băcăuanii s-au impus cu 29-26 în disputa cu Motor. Delegat din partea EHF la jocul de la Arendal va fi letonul Ilmars Kazinieks.
Foto: www.pealtvaataja.eu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.