S-au stabilit datele de disputare a sferturilor Cupei Challenge


Știința Municipal Dedeman Bacău și ØIF Arendal au căzut de acord asupra datelor de disputare a dublei manșe din sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin. Deși inițial norvegienii păreau dispuși să accepte disputarea ambelor partide în România, nordicii s-au răzgândit, astăzi fiind comunicate Federației Europene de Handbal datele și orele celor două jocuri. Astfel, turul de la Bacău va avea loc sâmbătă, 26 martie, de la ora 17.30, iar returul de la Arendal se va disputa duminică, 3 aprilie, de la ora 18.00 (19.00, ora României).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.