Sondre Paulsen (ØIF Arendal): „Așteptăm cu nerăbdare meciul de la Bacău”


Unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei norvegiene ØIF Arendal, extrema dreaptă Sondre Paulsen, autor a 24 de goluri în precedentele 4 meciuri din Challenge Cup, a acordat Bacăului Sportiv o declarație referitoare la viitoarea dublă manșă cu Știința Municipal Dedeman Bacău.
Sondre Paulsen: „Așteptăm cu interes întâlnirea cu Știința Bacău, e un adversar nou pentru noi, mai ales că nu am mai jucat până acum cu echipe din România. Știm că echipele românești sunt valoroase, cunoaștem din cupele europene formații ca Steaua și HCM Constanța. Unul dintre colegii mei (Terje Osterhus – n.n.) a jucat acum 4 ani finala Challenge Cup cu Reșița, pe când evolua la Drammen. Am văzut că Bacăul e o echipă puternică, având rezultate bune în cupele europene. Sigur că e un avantaj pentru noi faptul că vom disputa prima manșă în deplasare, dar și o experiență interesantă, fiindcă până acum am jucat toate meciurile acasă. Am văzut că aveți o sală mare, cu un public numeros și așteptăm cu nerăbdare să jucăm la Bacău. Acesta e primul nostru sezon în cupele europene, de aceea cred că experiența anterioară a Științei în această competiție îi conferă un mic avantaj. „

Un comentariu la „Sondre Paulsen (ØIF Arendal): „Așteptăm cu nerăbdare meciul de la Bacău””

Dă-i un răspuns lui unu'altu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.