Rareș Păunică: „Într-o echipă, toată lumea trebuie să-și facă treaba, numai așa vom fi puternici”


Extrema stângă a Științei, Rareș Păunică, a avut o evoluție foarte bună în partida cu Minaur, materializată în cele 7 goluri extrem de importante în economia jocului. La finalul întâlnirii, el a declarat: „Am început mai greu, poate puțin mai relaxați, iar prima repriză a fost una de acomodare. În cea de-a doua repriză ne-am dat drumul, a fost OK, chiar dacă în anumite momente ne-a fost mai greu, important este că am câștigat. Referitor la Adi Petrea, cred că a fost bine pentru primul meci, mai ales că am primit multe pase utile de la el, oricum noi l-am primit cu sufletul deschis și ne bucurăm că a venit la Știința. Nu trebuie să uităm că jucăm într-o echipă și trebuie să ne facem treaba toți, fără a fi egoiști, numai așa vom putea forma o echipă puternică.”
Referitor la tragerea la sorți a sferturilor Challenge Cup, Rareș Păunică a spus: „Din punctul meu de vedere, mi-am dorit să cădem cu norvegienii, fiindcă n-am fost acolo niciodată. În general, nordicii sunt foarte tehnici, eu am reușit să văd vreo 5 minute cu ei pe Internet și am observat că au un joc combinativ, pasează rapid, dar dacă ne facem treaba, cred că ne vom putea califica pentru prima dată în semifinale, ceea ce ar însemna o mare bucurie pentru noi.”
Foto: stiintahandbal.ro

3 comentarii la „Rareș Păunică: „Într-o echipă, toată lumea trebuie să-și facă treaba, numai așa vom fi puternici””

  1. bv rares!!! trebuie sa mai tipi si in vestiar sa auda si ceilalti colegi cat de individualisti sunt!!! vei face un joc bun cu petrea ca este un jucator cu experienta si vei primi pase frumoase.aveti ce invata de la el !!sper sa se lege o echipa frumoasa asa cum trebuie sa arate o echipa de liga 1 dar inainte mai trebuie sa se scape de unii jucatori care nu au nicio treaba cu handbalul de performanta!!! bafta

  2. bravo rares are dreptate dan tipa si in vestiar sa auda si ceilalti colegi cit sint de individualisti sigur cu adi care este un jucator inteligent vei face un joc frumos si vei demonstra si celorlati ce inseamna sa joci pentru echipa se vede ca a-ti avut amindoi norocul sa invata-ti abecedarul jocului de hambal de la cel mai valoros antrenor profesorul paunica sint convins ca e mindru de tine si a fost mereu cu tine cind multi au incercat sa-ti puna bete in roate bravo bravo rares

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.