Ghici, cine iese din urnă de „mărțișor” ?


Marți, de la ora 12.00, Știința Municipal Dedeman Bacău va intra pentru a treia oară consecutiv în urna sferturilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin. Tragerea la sorți, care va avea loc la sediul EHF din Viena, nu va mai avea capi de serie, toate echipele urmând a fi introduse în aceeași urnă, prin urmare există șapte posibili adversari pentru formația băcăuană, care anul acesta și-a propus să ajungă până în finală. În ceea ce privește preferințele, antrenorul Gabriel Armanu a spus încă de sâmbătă că își dorește un adversar dintr-o țară nordică, singura echipă din Peninsula Scandinavă calificată fiind gruparea norvegiană ØIF Arendal. În ceea ce-l privește pe managerul Dorel Sanie, cel care „a nimerit-o” astă-vară cu belgienii, preferințele sale sunt, în ordine, AEK Atena, Azoty Pulawy și Benfica Lisabona. De aceeași părere sunt și suporterii care și-au exprimat părerea în sondajul lansat de BacaulSportiv.ro, în ordinea AEK Atena, Benfica Lisabona și Azoty Pulawy. Formațiile de evitat par a fi cele trei din fosta Iugoslavie, respectiv Cimos Koper, Partizan Belgrad și Radnicki Kragujevac.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.