Obiectiv îndeplinit: CSS Bacău – CSS „Nicu Gane” Fălticeni 3:1 (25-15, 25-16, 20-25, 25-16)


Echipa de cadeţi a CSS Bacău, pregătită de profesorii Eusebiu Ţurcanu şi Gheorghe Pop, a reuşit să-şi adjudece derby-ul seriei A din cadrul Diviziei Cadeţi Masculin. Tinerii voleibalişti băcăuani şi-au luat, astfel, revanşa, după înfrângerea din tur, de la Fălticeni, cu 2:3, asigurându-şi practic şi primul loc în serie, care le-ar putea aduce adversari mai accesibili în turneul semifinal.
După două seturi câştigate poate mai uşor decât era de aşteptat, în urma unor servicii foarte bune, voleibaliştii băcăuani au încetinit ritmul, permiţându-le adversarilor să câştige al treilea set şi să aibă un început bun de set 4, conducând cu 3-0. Din fericire, elevii lui Eusebiu Ţurcanu şi-au revenit şi au întors soarta celui de-al patrulea set, obţinând victoria care-i propulsează pe prima treaptă a clasamentului.

„A fost frumos, mă bucur că s-a terminat cu bine, fiindcă mă aşteptam să fie un meci încins şi echilibrat între cele două echipe. Astăzi s-a tranşat într-un fel lidera seriei şi ne bucurăm că noi suntem aceea şi sperăm într-un turneu semifinal mai uşor, care să ne permită să intrăm din nou în primele 6 echipe din ţară. Am avut ceva emoţii, ştiind ce-am păţit la Fălticeni la sfârşitul anului trecut, când am pierdut după ce am condus cu 2-0, dar atunci au existat şi alte motive, elevii mei sărbătorind Halloweenul cu o seară înaintea meciului. Ca şi Ştiinţa ieri, văd că trebuie să pierdem un set pentru a câştiga trei”, a spus Eusebiu Ţurcanu la finalul meciului.

CSS Bacău: Rareş Popa, Dan Bitire, Remus Bucă, Dragoş Bontea, Andrei Sărăcuţu, Cosmin Matei. Libero – Ciprian Grigore. Antrenori: Eusebiu Ţurcanu şi Gheorghe Pop.

CSS Fălticeni: Emanuel Amariei, George Sandu, Flaviu Timofti, Cosmin Andone, Ştefan Lupu, Andrei Tănase. Libero – Iulian Dochiţa. Antrenor: Ionel Ciocan.

Un comentariu la „Obiectiv îndeplinit: CSS Bacău – CSS „Nicu Gane” Fălticeni 3:1 (25-15, 25-16, 20-25, 25-16)”

  1. In sfirsit un articol mai complex despre cadetii din volei Bacau. Trebuie sustinuti si incurajati ! Asteptam de la fiecare meci macar cite unul.Merita !
    Felicitari Baieti!
    Succes in continuare!

Dă-i un răspuns lui cati Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.