La un pas de supriză: Ştiinţa Bacău – Videoclip Ploieşti 3:1 (25-22, 25-16, 24-26, 26-24)


Voleibaliştii de la Ştiinţa Bacău şi-au reintrat destul de greu în ritm după pauza competiţională de 7 săptămâni, având mari probleme în a-şi adjudeca trei puncte în disputa cu ultima clasată din seria Nord Est a Diviziei A2. Trebuie spus că Videoclip Ploieşti a izbutit să câştige al patrulea ei set din actuala ediţie de campionat şi nu mult a lipsit să plece chiar cu un punct de la Bacău.
Antrenorul băcăuan Cornel Păduraru a pus problemele jucătorilor săi pe seama faptului că, în pauza competiţională, s-a lucrat preponderent la pregătirea fizică, aspectele tehnico-tactice urmând să fie abordate în următoarele două săptămâni de pauză. În echipa băcăuană a debutat Ionuţ Blaga, jucător transferat de la Torpi Târgu-Mureş.

ŞTIINŢA: Martin, Gal, Blaga, Drăgan, Cartacuzencu, Marciu. Libero – Iagăru. Au mai jucat: R. Lazăr, Popescu, Ţurcanu, T. Lazăr şi Stănoiu. Antrenor: Cornel Păduraru.
VIDEOCLIP: Ioan, M. Lazăr, Dragomir, Voinea, Păun, Ilie. Libero – Stoenescu. Au mai jucat Popa şi Marinescu. Antrenor: Robert Tvardochlib.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.