Declaraţii după amicalul Ştiinţa – Dinamo


Gabriel Armanu (antrenor Ştiinţa MD Bacău): „A fost un nou meci în care am căutat diferite variante formule, în care am început un pic mai greu sau poate am fost mai relaxaţi în debutul partidei. Uşor-uşor am intrat în joc, iar cei tineri se adaptează mult mai uşor la cerinţele noastre, la ceea ce vrem noi să jucăm, adică la ceea ce se joacă la nivel european. Este important ca ei să joace în viteză, lucru pe care l-au dovedit şi nu poate decât să ne bucure că avem un schimb de mâine. Îngrijorător este modul de abordare la începutul partidei a celor cu experienţă, intrăm mai greu în joc, ca să nu folosim alţi termeni. Aşa cum am mai spus, nu trebuie să existe diferenţe în modul de abordare a jocurilor, indiferent că sunt amicale sau oficiale. Spun asta fiindcă e o presiune mare, vrem să facem rezultate mari, vrem să scoatem puncte din deplasare şi nu se poate decât printr-o precizie elveţiană, adică orice situaţie de finalizare să se concretizeze de cele mai multe ori cu gol, de preferat într-un procentaj de peste 80%. De asemenea, în apărare, trebuie să oprim adversarul în duelurile unu la unu şi, în acest fel, ne vom apropia de jocul pe care ni-l dorim şi de rezultatele pe care vrem să le avem. În ceea ce-i priveşte pe cei doi debutanţi (Bulov şi Erhan), în primul rând mă bucur că ajuns în România şi uşor-uşor vor intra în programul echipei, să se antreneze şi cu noi şi, de ce nu?, să reprezinte o concurenţă pentru ceilalţi jucători pe posturile lor.”

Eliodor Voica (antrenor Dinamo Braşov): „Eu zic că a fost un joc bun, în raport cu perioada în care ne aflăm. Ne-a interesat să luăm contact cu terenul şi consider că, în momentul de faţă, avem foarte multe de pus la punct şi numai aşa ne putem verifica. Referitor la formaţia Ştiinţei din repriza secundă, eu cred că este o echipă de perspectivă, care arată foarte frumos şi care este mai mult decât promiţătoare.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.