Scurt şi cuprinzător: EVREUX VB – ŞTIINŢA BACĂU 0:3 (23-25, 21-25, 14-25)


Circa 900 de spectatori au fost prezenţi în sala sporturilor din Evreux la partida dintre echipa gazdă şi Ştiinţa Bacău, contând pentru returul 16-imilor de finală ale Challenge Cup la volei feminin. Primul set a fost foarte echilibrat, ambele echipe aflându-se, pe rând, la conducere. Pe final, băcăuanele au revenit de la 21-22, au punctat de 3 ori consecutiv şi au valorificat a doua minge de set, mai exact, gazdele au servit greşit şi Ştiinţa conduce cu 1-0 la seturi după 25 de minute de joc.

Setul al doilea a început cu băcăuanele la conducere (5-9), însă gazdele au revenit spectaculos şi au preluat conducerea cu 11-10. Ştiinţa a trecut din nou la conducere, a avut 18-14, scor la care franţuzoaicele au punctat de trei ori consecutiv. În finalul setului, însă, experienţa superioară a jucătoarelor românce şi-a spus cuvântul, Ştiinţa s-a impus cu 25-21, iar formaţia pregătită de Florin Grapă era la un set de optimile competiţiei. Pe parcursul setului secund, gazdele s-au făcut că uită să oprească muzica în anumite momente ale jocului, tactică ieftină de intimidare a adversarului.

Echipa băcăuană a intrat în al treilea set decisă să încheie partida şi să-şi adjudece calificarea, conducând cu 3-0, 8-5 şi 16-9. În tabăra gazdelor s-a instalat degringolada, Ştiinţa defilând până la final, adjudecându-şi ultimul set cu 25-14. Poate că deloc întâmplător, ultimul punct al meciului a fost realizat de sărbătorita Mihaela Herlea.

Aşadar, 3:0 pentru echipa pregătită de Florin Grapă şi Melu Manta, după 76 de minute de joc, în care cei doi arbitri au făcut destule cadouri echipei gazdă.

Ştiinţa a jucat în formula: Polishchuk, Purice, Elisei (Bunea), Iosef, Herlea, Faleş. Libero – Manu.

În optimile de finală ale Challenge Cup, Ştiinţa va întâlni, după toate probabilităţile, echipa azeră Igtisadchi Baku, la începutul lunii februarie, primul meci la Bacău.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.