Primii în clasament, primii la antrenament


Lidera seriei I din Liga a III-a a sunat adunarea luni dimineaţă, la stadionul „Municipal”, în vederea pregătirilor pentru returul campionatului. De la prima întâlnire din 2011 au lipsit motivat Ştefan Apostol şi Dragoş Huiban. Primul este plecat la Bucureşti, împreună cu Vasile Jercălău, la o consfătuire a antrenorilor, iar cel de-al doilea este accidentat.
Primele două săptămâni vor fi de reacomodare la efort, la jumătatea acestei perioade fiind programat şi primul amical, sâmbătă, 15 ianuarie, la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul. În perioada 24 ianuarie – 4 februarie, FCM Bacău va efectua un stagiu de pregătire centralizată, locaţia nefiind încă stabilită.
În ceea ce priveşte jocurile de pregătire, conducerea tehnică are în vedere susţinerea unui număr de 7 amicale, începând cu cel de sâmbătă, cu Ceahlăul, continuând pe 30 ianuarie cu FC Vaslui, restul adversarilor urmând a fi stabiliţi pe parcurs, pe listă aflându-se FC Botoşani, Poli Iaşi, Ceahlăul II şi Petrotub Roman.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.