Avancronică: S.C. Bacău – Petrotub Roman (vineri, ora 14, stadion „Letea”)


Ultimul meci al anului pe teren propriu pentru Sport Club Bacău va fi, probabil, şi cel mai greu disputat pe „Letea” pentru echipa pregătită de Ciprian Panait. Adversara formaţiei băcăuane va fi chiar vecina de clasament, Petrotub Roman, formaţie care ţinteşte către poziţia de vicelideră a S.C.-ului. Şi cum pe romaşcani un punct nu i-ar prea ajuta, e de aşteptat să vedem un meci deschis, diferit de ultimele două jocuri de campionat disputate în „Groapă”. Partida se anunţă extrem de interesantă şi prin prisma palmaresului celor două echipe în actuala ediţie de campionat. Astfel, băcăuanii au şase victorii din tot atâtea meciuri disputate acasă, în timp ce Petrotub a câştigat de 4 ori, a făcut un egal şi a pierdut o singură dată în deplasare.
Trist e faptul că diriguitorii arbitrajului de la noi tratează acest meci cu dispreţ, delegând o brigadă de Lot C, având la centru un arbitru, Ionuţ Iacob (Slobozia), care, în sezonul 2010-2011, are la activ doar cinci jocuri de Liga a III-a, în rest meciuri „tari” la juniori. Mare lucru dacă n-o să se lase cu scandal!
Celelalte meciuri ale etapei a XIV-a: Ceahlăul II P. Neamţ – Aerostar Bacău, Cetatea Tg. Neamţ – CSM Paşcani, FCM Oneşti – Rapid CFR Suceava, CS Panciu – CSM Focşani şi Politehnica Galaţi – Luceafărul M. Eminescu. FCM Bacău şi Oţelul II Galaţi stau.

3 comentarii la „Avancronică: S.C. Bacău – Petrotub Roman (vineri, ora 14, stadion „Letea”)”

  1. oricum daca echipa lui panait e singura din Liga a 3 a care joaca fotbal, nu mai e nevoie aproape de arbitri. de aia au trimis cei 3 fluierasi, sa vada si ei pe viu ce inseamna sportul asta. numai sa nu le scoata Romanul fotbalul din cap.

  2. Numai cei care nu au fost pe „Letea” pot sa spuna ca echipa primariei joaca fotbal. Si eu spun ca joaca, dar un fotbal de proasta calitate- sub nivelul „C”ului. Cu „tzevarii” din Roman va fi greu, greu de tot. Cu un pic de noroc poate sa scoata un nul.

  3. Cine a fost in „groapa’ la ultimele 2 meciuri ale echipei condusa de Panaint, au vazut 2 meciuri mediocre cu victorii venite in ultimele 10 minute , cu greseli de arbitraj in mare parte impotriva oaspetilor.
    Sper ca astazi sa vad un meci in care cele 2 echipe sa joace fotbal macar de nivelul ligii a 2-a, sper ca ninsoarea sa nu afecteze foarte mul terenul.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.