Eliodor Voica: „Cred că şi pentru arbitri a fost un meci-surpriză”


La finalul partidei câştigate în Sala sporturilor din Bacău, antrenorul echipei Dinamo Municipal Braşov a declarat: „A fost un rezultat surprinzător, din toate punctele de vedere. Pot spune că e chiar mai mult decât surprinzător, fiindcă cele două echipe nu se pot compara la niciun nivel, dar ăsta e farmecul sportului, necazul pentru unii şi bucuria pentru alţii. „
Referitor la maniera de arbitraj, Eliodor Voica a parat elegant: „Am văzut cu toţii cum a fost, cred că şi pentru ei a fost un meci-surpriză. Cu toţii facem greşeli, acuma nu că aş vrea să mă eschivez, cred că mai au şi ei de învăţat.
În ceea ce priveşte propria echipă, antrenorul dinamovist a spus: „Poate că, la un moment dat, şi-au dorit mai mult, au reuşit să strângă rândurile după cele câteva eşecuri consecutive şi asta a reuşit să-i adune mai bine.” Întrebat despre problemele financiare ale echipei, Eliodor Voica a precizat: „Nu putem spune că avem probleme financiare fiindcă, la noi, în ultimii ani, asta e o a doua natură, ne confruntăm cu tot felul de probleme, aşa că nu mai reprezintă un impediment.”

Un comentariu la „Eliodor Voica: „Cred că şi pentru arbitri a fost un meci-surpriză””

  1. arbitri aia erau paraleli cu handbalul shi eu arbitram mai bine:))..au stricat tot meciul dar nui nimic se intoarce roata ..baietii au jucat foarte bine este o victorie pt bacau dinamo shia luat 2 puncte degeaba ARBITRAJ PROST dar in romania orice e posibil …pacat:((

Lasă un răspuns la ionela Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.