GABRIEL ARMANU: „Îi dedic victoria managerului Dorel Sanie”


La circa o oră după încheierea meciului de la Hasselt, l-am „extras” pe antrenorul Gabriel Armanu de la banchetul organizat de echipa gazdă, pentru a ne împărtăşi o primă impresie despre partidă. „Neavând nicio informaţie despre adversari, ne-am luat informaţiile în timpul jocului, ei au încercat să ne surprindă cu o apărare avansată, dar am reuşit să găsim soluţii. Băieţii au fost motivaţi, iar diferenţa dintre campionate şi-a spus cuvântul. Ei au o echipă tânără, care aleargă foarte bine, nu prea au forţă de la distanţă, dar se apără bine şi au un contraatac şi faza a doua foarte bune. Noi am reuşit să ne mobilizăm, ne-am apărat foarte bine, iar în momentul în care mingile au trecut de apărare, portarii noştri şi-au făcut datoria”, a declarat Gabriel Armanu pentru BacăulSportiv.ro.
Întrebat dacă adversarii au fost mai buni sau mai slabi decât s-a aşteptat, tehnicianul Ştiinţei a spus: „Sincer, n-aveam nicio idee despre ei, dar eu mă aşteptam să fie mai puternici, iar rezultatul să fie mai echilibrat. Acuma nu ştiu dacă scorul s-a datorat evoluţiei noastre foarte bune, ori fiindcă ei nu s-au ridicat la nivelul nostru, dar asta nu scade cu nimic din meritele băieţilor. Profit de ocazie să-i dedic victoria şi, sper eu, calificarea, lui Dorel Sanie, pentru că a făcut nişte eforturi fantastice să vină cu noi şi vreau să-i mulţumim pentru că face tot ce ţine de el pentru echipă şi e mereu alături de noi.”
Ştiinţa revine duminică în ţară, aterizarea la Bucureşti fiind prevăzută în jurul orei 14, câteva ore mai târziu delegaţia băcăuană urmând să ajungă acasă.

3 comentarii la „GABRIEL ARMANU: „Îi dedic victoria managerului Dorel Sanie””

  1. Stiinta Bacau: strong team – quick team – „rocket shots” – constant new ideas during the game …
    This game showed, once more, the difference between the level of both Belgian and Romanian handball…
    The best team has won in Belgium.
    Hope to see the same fair game next week in Bacau

    Gilbert Vannutte , Press Officer Initia Hasselt (BEL)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.