UPDATE/Ospitalitate belgiană: Cele două echipe vor lua cina împreună după meci!


Gazdele întâlnirii din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, dintre Initia Hasselt şi Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău au avut o iniţiativă demnă de toată aprecierea. Astfel, factorii de decizie ai echipei din Hasselt au organizat o masă comună la “Sporthal Alverberg”, locul în care se va disputa jocul, începând cu ora 14 (15 – ora României), la care au fost invitaţi conducătorii şi jucătorii ambelor echipe!
Altfel, handbaliştii băcăuani au efectuat sâmbătă dimineaţa un antrenament de acomodare în sala în care se va disputa meciul, apreciind că suprafaţa de joc (parchet) este puţin alunecoasă, dar mai mult ca sigur că organizatorii partidei o vor curăţa până la ora jocului.
UPDATE: În cele din urmă, băcăuanii au luat prânzul singuri, dar totul a fost OK şi, conform comentariului postat de managerul Initiei Hasselt, clubul gazdă va organiza un banchet la care vor participa ambele echipe, după meci.

Un comentariu la „UPDATE/Ospitalitate belgiană: Cele două echipe vor lua cina împreună după meci!”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.