Stamateeeeee !!! S.C. Bacău – Politehnica Galaţi 1-0 (0-0)


Alt adversar, acelaşi joc. Acelaşi minut, alt marcator. Şi peste toţi, Stamate. Fundaşul central al gălăţenilor a fost luat în colimator de propriul antrenor, care a stat cu gura pe el tot meciul. Şi de bine ce l-a pisat, Stamate a comis-o, golul fiind înscris tocmai de omul pe care îl avea în marcaj.
Jocul de vineri, de pe „Letea”, a semănat ca două picături de apă cu cel din urmă cu două săptămâni, când în „Groapă” a evoluat FCM Oneşti. Gălăţenii au venit decişi să scoată un punct, apărându-se cu îndârjire, condiţii în care echipa băcăuană a avut mari probleme în a găsi drumul spre poarta adversă. În asemenea condiţii, golul din minutul 81 a venit ca o mană cerească: Dobârceanu a centrat din corner, iar Ungureanu a deviat balonul în poartă din careul mic. Oaspeţii s-au trezit că ar vrea să şi atace pe final, au făcut-o şi cu portarul în careul advers, însă cele trei puncte au intrat pe merit în contul gazdelor.
S.C. BACĂU: Satco – Răduţoiu, Matei, Adăscăliţei, Dobârceanu – Doicaru (32 Petrea), Bamba – Vasiliu, Ungureanu (85 Dediu), Milovanovic (46 Pricop) – Drăgan (90+2 Geamăn). Antrenor: Ciprian Panait.
POLI GALAŢI: Stoica – Radu, Feraru, Stamate, Racoviţă – Hristian, Coman, (83 Serian), Grozea (75 Chiriac), Munteanu, Cristian (46 Crăciun) – Donose (42 Agbleta). Antrenor: Damian Băncilă.
Iar la final, un proverb pentru personajul cu replici deocheate la adresa arbitrei asistente Elena Munteanu şi care-şi dădea cu părerea despre starea de spirit a ziariştilor prezenţi la meci: „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”.

2 comentarii la „Stamateeeeee !!! S.C. Bacău – Politehnica Galaţi 1-0 (0-0)”

  1. A fost un arbitraj ostil pt oaspeti mai ales dupa pauza cand arbitrul dadea numai galben la oaspeti.Atacul criminal a lui Drgan nu sa soldat nici macar cu galben cu toate ca era de rosu,plus tragerile de timp ale gazdelor dupa gol.Jenanta echipa are primaria Bacaului.

  2. Domnu’ Costin, proverbul de mai sus se potriveste ca o manusa in cazul de fatza dar si in alte (multe) cazuri findca atunci cand nu esti multumit de favoritii (-ul) tai gasesti imediat „vinovatzi” in jur. Echipa managerului (fost in Giulesti), desi are in componenta cativa jucatori buni, nu reuseste sa practice un joc peste mediocru. Acest lucru l-am vazut in trei jocuri consecutive de acasa. E normal ca cei 30-35 „apropiati” sa se supere si atunci cauta refugiul. O sa-mi spuneti de scorurile (mari) realizate in deplasare. Acel aspect este o alta poveste care chiar si sub protectia anonimatului nu poate fi scrisa. Din RESPECT pt fotbal. Nu sunt bacauan dar fugeam de la scoala, locuiam la gazda, sa-i urmaresc la antrenament pe Gram, Publik, Nic.Vatafu, Panait, Rugiubei, Dembrovski,Baluta, Gogu Munteanu…etc.. Ce nume !!! Ce fotbalisti !!! Ce caractere !!! Acum numai fitze si … pretentzii . Valoare O/.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.