Drăgan l-a „rupt” pe gălăţeanul Hristian


Pentru atacantul echipei Sport Club Bacău, Sorin Drăgan, meciul cu Politehnica Galaţi a fost unul special. De origine gălăţean, Drăgan a fost mai mult preocupat de răfuieli personale cu concitadinii săi decât de joc. Din păcate, una dintre acestea s-a sfârşit rău pentru mijlocaşul Politehnicii, Hristian. În minutul 86, Drăgan şi-a atacat violent adversarul (foto), cu talpa pe genunchi, acesta fiind scos cu targa de pe teren urlând de durere. Cu toate acestea, arbitrul Laszlo Istvan Kusztos nu i-a arătat cartonaşul roşu jucătorului băcăuan, iar oaspeţii au evoluat în 10 pe finalul meciului, deoarece antrenorul gălăţean îşi epuizase cele 4 schimbări la care a avut dreptul. Rămâne de văzut cât de gravă e accidentarea lui Hristian, dar şi dacă antrenorul Ciprian Panait va lua vreo măsură împotriva lui Drăgan.

Un comentariu la „Drăgan l-a „rupt” pe gălăţeanul Hristian”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.