Handbal, juniori I: Le rezistă cineva ? / Ştiinţa MD Bacău – LPS Vaslui 52-32 (28-14)


Aşa-zisul derby al seriei A a Campionatului naţional al juniorilor I, dat fiind faptul că s-au întâlnit primele două clasate, n-a fost decât un recital handbalistic avându-i la pupitru pe tinerii băcăuani prin adopţie. Handbaliştii pregătiţi de Nicolai Gomeniuc au practicat din nou un handbal frumos, curat şi e o adevărată încântare să urmăreşti o asemenea echipă disciplinată tactic şi cu jucători inteligenţi, precum Vartic. Juniorii Ştiinţei au uzat de tot arsenalul tehnico-tactic din dotare, inclusiv câteva aeriene finalizate cu gol, scorul final scutindu-ne de alte comentarii.
Păcat că un asemenea meci a avut parte de un arbitraj execrabil al buzoienilor Daniel Pavel şi Carmen Bontea, ale căror decizii au stârnit confuzie şi nervozitate, mai ales în tabăra vasluiană. A nu se înţelege că arbitrajul a favorizat echipa gazdă, fiindcă şi băcăuanii au fost în câteva rânduri victimele celor doi buimaci, care păreau că au descins la Bacău direct de la o lungă petrecere nocturnă. Ştiinţa şi-a consolidat poziţia de lideră a seriei, cu 4 victorii din tot atâtea jocuri şi cu o medie extraordinară de goluri înscrise pe meci – 44! În runda de duminca viitoare, băcăuanii vor juca în deplasare, la Şcoala nr. 3 Adjud.
ŞTIINŢA: Garasciuc, Şanin – Vartic (9), Şipulin (9), Macovchin (8), Jidobin (7), Zacaciurin (5), Beleaev (5), Cebotari (3), Burbulea (3), Carali (2), Corotcov (1), Anghelov. Antrenor: Nicolai Gomeniuc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.