Gabriel Armanu: „Le-am spus să joace cu sufletul”


Mai puţin entuziast decât s-ar fi putut crede după o victorie în faţa campioanei României, antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a declarat: „O victorie în faţa echipei campioane, care ne reprezintă în Liga Campionilor, e ceva deosebit. A fost un spectacol agreabil atât în teren, cât şi în tribune, chiar zilele trecute vorbeam despre publicul nostru că e cald, că ştie să ne susţină, iar astăzi şi băieţii şi publicul s-au autodepăşit. „
Gabriel Armanu a ţinut să facă şi două dedicaţii cu tâlc: „Sunt două persoane importante în viaţa mea cărora vreau să le dedic victoria. Unul este cumătrul meu, Rică Pârâianu, care şi-a sărbătorit ziua de naştere şi mi-a urat succes aseară, iar al doilea este preşedintele asociaţiei Top Sport, Constantin Apostol, care, prin tactul de care a dat dovadă, a ştiut să ne mobilizeze şi să ne facă să jucăm aşa cum jucăm acum.”
Antrenorul Ştiinţei s-a ferit să mai facă remarcări: „Mi-am propus ca atunci când vom avea de remarcat pe cineva să remarcăm echipa, iar când nu vom avea de remarcat pe nimeni să remarcăm antrenorul.”
Referitor la indicaţiile date în momentele grele ale jocului, Gabriel Armanu a declarat: „Le-am spus să continue să joace cu sufletul deoarece ideea de la care am pornit a fost să ne dăruim pe teren şi să jucăm cu sufletul şi cu inima, în primul rând pentru noi şi apoi pentru cei din jurul nostru.”

2 comentarii la „Gabriel Armanu: „Le-am spus să joace cu sufletul””

  1. Bravo Gabi ! meriti toata stima si aprecierile noastre pentru felul in care ai pregatit acest meci ! Felicitari !!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.